top of page

Jurnal de șantier - Hora Village

O lună de zile la șantierul Hora Village se resimte diferit. Timpul trece cu repeziciune, probabil pentru că nici ritmul construcției nu încetinește.


Previzibil deja, începem cu blocurile de apartamente aflate în construcție, așadar, luna octombrie s-a încheiat cu următoarele lucrări:


La Blocul 1 am efectuat lucrări de cofrare, armare și betonare a pereților și coloanelor de la etajul trei. Ulterior decofrării, am executat placa de la etajul 3 și în felul acesta am încheiat lucrările cu beton armat ce țin de acest bloc.


Blocul 2. Mai țineți minte unde rămăsesem la sfârșit de septembrie? Ținem să vă spunem că luna octombrie, pentru acest bloc, a însemnat o serie de lucrări. Am finisat tot ce presupune cofrare, armare și betonare la etajele 2 și 3, iar în curând trecem în listă și etajul 4.


Blocul 10 (bloc de townhouse) este la cea mai înaintată etapă. După finalizarea construcției în totalitate, în luna octombrie am realizat chiar și prima ’’curățenie generală’’. Mândri de cum arată din interior, deocamdată alegem să admirăm frumoasele împrejurimi de aici. De asemenea, amintim și despre spațiul comercial al acestui bloc. Anume de aici vom începe lucrările de montare a ferestrelor și totodată lucrările cu materialele de finisare. Acum pregătim terenul pentru această etapă.


La blocul 11 (bloc de townhouse) am turnat placa de la etajul 1, iar acum continuăm în forță cu executarea pereților de la etajul 2.


Blocul 14 (bloc de townhouse) este blocul cel mai recent inițiat. În luna octombrie aici am efectuat lucrări de terasament. Deci, pregătim totul pentru un fundament demn de toată încrederea.


Mai jos vă lăsăm și nelipsitele fotografii de pe șantierul Hora Village.







12 afișări0 comentarii
bottom of page