top of page
Caută

Ziua Actelor de Bunătate - marcată de Hora Binelui, alături de comunitate

  • 18 feb.
  • 1 min de citit

 Hora Binelui - împreună, dăm sens faptelor bune.


Uneori, viața ne prinde în  în agitația responsabilităților și uităm că cele mai mari schimbări încep cu gesturi mici, un zâmbet, o atenție oferită. Pe 17 februarie este celebrată Ziua Actelor de Bunătate, iar Fundația Hora Binelui a ales să marcheze această zi printr-o acțiune directă, sinceră și plină de sens: o întâlnire cu oamenii.

Echipa fundației a ieșit în stradă, adresând o simplă întrebare „Cum credeți, ce zi este astăzi?”.

Răspunsurile au fost diverse, surprinzătoare și, de multe ori, însoțite de curiozitatea celor mici. Indiferent de răspuns, fiecare familie a primit un mic dar, pentru că binele nu are nevoie de condiții.

Copilasii s-au bucurat de micile surprize: rucsacuri personalizate, seturi de creioane, carioci, plastilină și dulciuri care reprezinta simboluri ale creativității și copilăriei trăite cu bucurie.

Emoția sinceră din ochii lor a confirmat că gesturile simple pot avea un impact profund, iar bunătatea se transmite cel mai frumos prin exemplu.

  Prin această inițiativă, Fondatorii Hora Binelui, A-casa și Andersen și-au propus să evidențieze importanța gesturilor simple în construirea unei comunități mai unite și mai empatice. Ziua Internațională a Actelor de Bunătate nu este doar o dată în calendar, ci o invitație de a fi mai atenți unii cu alții, în fiecare zi.

 

Fundația Hora Binelui continuă să susțină valorile solidarității, empatiei și responsabilității sociale, implicându-se activ în proiecte care aduc lumină în viețile oamenilor. Pentru noi, bunătatea nu este un concept abstract, ci o acțiune concretă, trăită și împărtășită în comunitate.



Hora Binelui, împreună, dăm sens faptelor bune.

 







 
 
 

Comentarii


bottom of page